Tratament preoperator de scurta durata al hiperaldosteronismului primar.
Compozitie
Un comprimat filmat contine spironolactona 50 mg si excipienti: nucleu- celuloza microcristalina, lactoza monohidrat, amidon de porumb, polividona K 30, stearat de magneziu, amidonglicolat de sodiu; film- hipromeloza, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000.
Grupa farmacoterapeutica: agenti care economisesc potasiul; antagonisti ai aldosteronului.
Indicatii terapeutice
Tratament preoperator de scurta durata al hiperaldosteronismului primar. Daca pacientul este inoperabil sau refuza interventia chirurgicala, tratamentul poate fi permanent.
Edeme de diferite cauze cu hiperaldosteronism secundar: se recomanda asocierea spironolactonei cu alte diuretice, restrictie de sare si lichide, eventual, repaus la pat.
Edeme in cadrul insuficientei cardiace: daca pacientul nu mai raspunde la alte diuretice si/sau pentru a potenta efectul acestora.
Edeme si/sau ascita la pacientii cu ciroza hepatica.
Sindrom nefrotic, daca tratamentul afectiunii de baza ori restrictia de sare si lichide, precum si utilizarea altor diuretice se dovedesc ineficace.
Hipertensiune arteriala esentiala, in special in caz de hipokaliemie, se asociaza cu medicatia antihipertensiva.
Hipokaliemie, daca nu poate fi aplicat alt tratament.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la spironolactona si la oricare dintre excipienti.
Anurie, insuficienta renala acuta, insuficienta renala cronica severa (clearance al creatininei < 10 ml/min).
Hiperkaliemie.
Insuficienta hepatica acuta sau severa.
Tratament concomitent cu saruri de potasiu si/sau alte diuretice hiperkaliemiante (triamteren, amilorid).
Sarcina si alaptare.
Precautii
Spironolactona poate provoca dezechilibre electrolitice. La pacientii cu insuficienta renala sau la cei care primesc suplimente de potasiu se poate produce hiperkaliemie cu tulburari importante de ritm cardiac. Aportul suplimentar de potasiu este contraindicat in conditiile tratamentului cu spironolactona. In caz de hiperkaliemie se intrerupe diureticul, la nevoie se injecteaza intravenos glucoza si insulina normala. La cirotici hiperkaliemia poate fi insotita de acidoza metabolica hipercloremica reversibila.
La diabetici hiperglicemia favorizeaza cresterea potasemiei.
A fost semnalata, de asemenea, cresterea ureei plasmatice, indeosebi in caz de insuficienta renala preexistenta. De regula tratamentul cu spironolactona obliga la supravegherea functiei renale si a electrolitilor serici.
Spironolactona ca si alte diuretice este prevazuta in lista substantelor dopante la sportivi.
Interactiuni
Spironolactona potenteaza efectul altor diuretice sau antihipertensive, atunci cand este administrata in asociere cu acestea. De aceea, este necesara reducerea dozelor acestor medicamente, in special a simpatoliticelor, atunci cand se asociaza spironolactona.
Administrarea concomitenta de diuretice care economisesc potasiul, de inhibitori ai enzimei de conversie (IEC) sau de indometacina poate determina o hiperkaliemie severa.
Spironolactona micsoreaza raspunsul vascular la norepinefrina. De aceea, se recomanda prudenta la pacientii supusi anesteziei regionale sau generale.
Spironolactona prelungeste timpul de injumatatire al digoxinei crescand consecutiv riscurile toxice ale acesteia. In cazul asocierii spironolactonei, pacientul trebuie supravegheat atent pentru a evita supradozarea glicozidei cardiace.
Spironolactona nu se asociaza cu alte diuretice hiperkaliemiante (triamteren, amilorid), cu sarurile de potasiu, cu inhibitori ai enzimei de conversie si cu tacrolimus din cauza riscului mare de hiperkaliemie marcata, semnalat mai ales la pacientii cu insuficienta renala.
Asocierea cu sarurile de litiu poate determina cresterea litemiei cu simptome de supradozaj.
Este necesara prudenta in cazul asocierii cu: salicilati in doze mari si antiinflamatoare nesteroidiene, produse de contrast iodate (risc de insuficienta renala acuta in conditii de deshidratare), baclofen (cresterea efectului hipotensor), metformina (risc crescut de acidoza lactica, mai ales in prezenta insuficientei renale).
Spironolactona poate interfera dozarea radioimunologica a digoxinei, dar semnificatia clinica a acestui fenomen nu este cunoscuta.
Atentionari speciale
In caz de hiperkaliemie se intrerupe diureticul, la nevoie se injecteaza intravenos glucoza si insulina normala. La cirotici hiperkaliemia poate fi insotita de acidoza metabolica hipercloremica reversibila.
La diabetici hiperglicemia favorizeaza cresterea potasemiei.
Sarcina si alaptarea
Atat spironolactona, cat si metabolitii sai traverseaza bariera placentara.
Spironolactona nu are efecte teratogene la animalele de laborator, dar poate provoca feminizarea fatului de sex masculin. Acest efect nu a fost descris la om. Folosirea diureticului la femeile insarcinate nu este recomandata.
Unul dintre metabolitii spironolactonei, canrenona, se excreta in laptele matern. Daca administrarea medicamentului este absolut necesara, alaptarea trebuie intrerupta.
Sportivi
Spironolactona ca si alte diuretice este prevazuta in lista substantelor dopante la sportivi.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
La inceputul tratamentului, pacientii trebuie avertizati sa fie prudenti daca desfasoara activitati care necesita atentie (de exemplu conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor complexe). Ulterior, masurile de restrictie vor fi individualizate.
Doze si mod de administrare
Hiperaldosteronism primar, pentru pregatire preoperatorie: 100
Comentarii - Ati folosit acest medicament?